Lacul Roșu, o destinație de vacanță cu peisaje care te vor impresiona!

Lacul Roșu, unul dintre acele locuri din România care te impresionează cu frumusețea lor, este amplasat între Șuhardul Mic, Șuhardul Mare din partea nordică, Munții Podu Calului din partea sud-vestică, Munții Licaș și Munții Kis-Havas din partea nord-vestică, Csiki-Bikk din partea nord-estică și Muntele Ucigaș din partea estică. Lacul este alimentat de patru pâraie mari și încă 12 cursuri de apă temporară, dintre care cele mai importante sunt: Verescheul (Roșul), Licoșul, Suhardul, Oii, Ucigașul.

Cum a apărut lacul

Deși dacă ajungi prin zonă localnicii se vor grăbi să-ți povestească legende romantice despre felul cum a apărut lacul, adevărul este că acesta s-a format prin deplasarea masei argiloase depuse cu ocazia ultimei ere glaciare pe versantul nord-vestic al muntelui Ghilcoș. Curând după obturarea văii, pădurea de brazi a fost inundată și arborii s-au pietrificat, oferind o particularitate rară întregului peisaj.

Geologii spun că Lacul Roşu s-a format în anul 1837, prin prăbuşirea unei părţi a muntelui Ghilcoş, fenomen extrem de rar întâlnit în natură. Și cu toate că localnicii susțin că numele lacului vine de la sângele Esterei, care a murit pentru a-și apăra dragostea și despre care îți vom aminti și noi mai jos, adevărul este că provine de la Pârâul Roşu, care traversează mai multe straturi de pământ roşu, bogat în oxizi şi hidroxizi de fier. Dar adevărul este că tot legendele parcă sunt mai credibile, mai ales dacă privești locul, plin de peisaje răpitoare.

Trunchiurile copacilor care ies din apă sunt rămăşiţele pădurii de răşinoase ce acoperea valea înainte de producerea alunecării de teren şi inundării văii. Și dacă partea de sub apă este conservată de carbonatul de calciu şi de oxidul de fier din compoziţia apei, partea superioară a acestora este supusă intemperiilor şi acţiunii vremii cu efect distrugător.

O frumusețe care te lasă fără cuvinte

Deși poartă numele de Lacul Roșu, nu întotdeauna poți surprinde în fotografii culoarea care-i dă numele. Dacă însă ai noroc, vei descoperi că apa are o culoare pe care nu ai mai văzut-o niciodată.

Frumusețea locurilor de aici este una care nu poate fi descrisă în cuvinte, și fiecare moment al zilei, sau fenomen al naturii, capătă aici semnificații aparte. Aceeași stâncă poate căpăta diferite înfățișări de la o clipă la alta, ceea ce te face să te gândești că aici locurile au ceva magic în ele. Să te urci în barcă și să o pornești pe lac printre cioturile de lemn și să te pierzi în zare este o experiență ce nu trebuie ratată, iar peisajele care ți se înfățișează în fața ochilor.

O lume copleșitoare, în continuă schimbare

Traseul Lacului Roșu îți aduce în fața ochilor peisaje desprinse parcă din altă lume, vegetația este una unică, de un verde despre care nu-ți vine să crezi că existe. Și totul pare într-o continuă schimbare. Luați la pas Cheile Bicazului, în jos, spre Bicaz, pentru că veți avea parte de o frumusețe sălbatică ce-ți taie respirația. Senzația este cu atât mai copleșitoare dacă-ți ridici privirile spre cer, și observi cu surprindere că acesta pare acoperit aproape în întregime de cei doi versanți care par să ”discute” ceva chiar deasupra capului tău.

Povestea Esterei și a dragostei ei

Poate cea mai frumoasă legendă a Lacului Roșu este cea a frumoasei Estera și a dragostei sale nefericite. Spun poveștile că odinioară, trăia în Lazarea o fată de o frumuseţe rar întâlnită, pe nume Estera. Într-o zi aceasta s-a hotărât să meargă la târg, la Gheorgheni. Acolo a întâlnit fata un flăcău frumos, o ”cruce de voinic”. Cum s-au văzut, cei doi tineri s-au şi îndrăgostit, flăcăul rugând fata să-i fie mireasă. Estera a acceptat fericită, dar nunta lor nu s-a mai putut face, pentru că flăcăul a fost luat în armată. Fata l-a aşteptat multă vreme, mergând pe înserate cu ulciorul la izvor, unde stătea ore în şir, în nădejdea că se va întoarce alesul inimii sale. Pentru a-i mai trece dorul de cel iubit, Estera cânta, iar de durerea ei se înduioşau şi munţii.

Din păcate, într-o duminică, trecând pe acolo, Estera a fost văzută de un tâlhar, care repezindu-se la ea, a ridicat-o în şa, și a fugit cu ea ca vântul spre Suhardul Mic, între stâncile cu o mie de feţe, unde acesta se ascundea. Dornic să și-o facă mireasă, tâlharul a încercat să o facă pe Estera să-l uite pe alesul inimii ei, promițându-i tot aurul şi toate bogăţiile din lume. Estera însă nu și-a trădat inima, și-i spunea tâlharului că nu-l va putea iubi niciodată. După o vreme, acesta şi-a pierdut răbdarea şi a încercat să ia fata în căsătorie cu sila. Înspăimântată, Estera a strigat către munţi, cerându-le ajutorul. Stâncile, cele care altădată îi ascultau cântecele de dor de omul iubit, i-au venit îndată în ajutor, și cuprinse de strigătele îndurerate au răspuns cu tunete şi s-a pornit o ploaie torenţială, măturând tot ce întâlnea în cale. Acolo au rămas, pe vecie, sub fărâmăturile stâncilor fata şi tâlharul. Mai apoi s-au adunat acolo apele munţilor, formând Lacul Roşu, care mai este cunoscut și sub numele de Ucigaşul.

Turma spulberată de Muntele Ucigaș

O a doua legendă, nu atât de romantică precum povestea Esterei, spune că pe pajiştea dintre versanţii munţilor a fost o stână. Ciobanii, văzând că se apropie furtuna, au încercat să se refugieze, dar Muntele Ucigaş, dărâmându-se, i-a îngropat împreună cu oile lor, formând astfel Lacul Roşu.

Singurii martori care ar putea să ne spună adevărul sunt copacii pietrificaţi ale căror trunchiuri retezate ies la suprafaţa lacului și care fac din acest loc unul special. Un loc în care parcă speri ca legenda Esterei să aibă la bază măcar un sâmbure de adevăr. De altfel, privind stâncile din jur, chiar înclini să o crezi, iar în urechi îți răsună cântecul de dor al tinerei îndrăgostite.